Research

22 Mai 2015

In this study, the author proposes a briefapproach of the concept „constitutional security” based on studies conducted in the field, arguing the need and timeliness of this distinct dimensions of national security. Constitutional security is defined generally as state of protection of constitutional order and system of normative, organizational and institutional guarantees (measures) that ensures its protection.
Keywords: security, national security, constitutionalsecurity, constitutional values, constitution.

În ultima vreme, problema „securităţii” persoanei, societăţii și a statului a devenit una dintre cele mai dominante în mediul politic și academic, moment justificat pe deplin de realitatea socială, politică, economică, juridică etc. din societate.
Paralel cu abordarea detaliată, multiaspectuală a unor asemenea concepte precum „securitatea naţională,” „securitatea statului,” „securitatea persoanei,” tot mai frecvent cercetătorii se pronunţă pentru identificarea unui segment distinct al securităţii – „securitatea constituţională.” În viziunea cercetătorului R. S. Bondari, aceasta se explică prin faptul că: [3, p. 15]
– în primul rând, Constituţia, în esenţa sa, reprezintă fundamentul normativ al securităţii persoanei, societăţii și a statului, securitate ce reflectă un anumit regim juridic al statutului acestor subiecte și prin aceasta capătă caracteristici constituţionale, adică devine securitate constituţională. Altfel spus, categoria de securitate este considerată a fi una de natură constituţională (aspect dezvoltat cu ocazia unui alt demers știinţific [9, p. 4-8]);
– în al doilea rând, securitatea constituţională a persoanei reprezintă un principiu al statului de drept. Chiar dacă fundamentul securităţii juridice și constituţionale a persoanei este securitatea naţională, totuși aceasta este considerată o categorie mai largă ce privește mai mult domeniul relaţiilor publice, în cadrul cărora se asigură securitatea naţiunii, a poporului ca unicul deţinător al suveranităţii naţionale. Securitatea juridică a persoanei însă, starea de protecţie a acesteia se exprimă ca o securitate constituţională, deoarece cuprinde și interesele persoanei, drepturile și libertăţile acesteia. Cu toate acestea, nu se poate susţine că securitatea constituţională se reduce doar la protecţia unor interese private. În această categorie se cuprinde echilibrul dintre interesele private și publice ca fundament al ordinii constituţionale din cadrul statului și al societăţii. Pe cale de consecinţă, securitatea constituţională a persoanei este văzută ca un component indispensabil al statului de drept, iar drepturile și libertăţile persoanei, reprezentând mijloace de atingere a intereselor societăţii și ale statului, constituie, totodată, și un fundament al securităţii constituţionale;
– în al treilea rând, necesitatea dezvoltării conceptului de securitate constituţională este dictată de faptul că un domeniu distinct al securităţii naţionale este reprezentat de securitatea valorilor constituţionale (reglementate și protejate prin normele constituţionale).
O abordare inedită propune în acest sens cercetătorul A. A. Ezerov, care pornește în argumentarea securităţii constituţionale de la existenţa, practic, continuă a conflictualităţii constituţionale (generată de interesele și necesităţile diferite ale subiecţilor raporturilor juridice constituţionale), ceea ce determină ca și asigurarea securităţii constituţionale să fie un proces permanent. Pe cale de consecinţă, acest moment justifică necesitatea unei monitorizări permanente a situaţiei, înţelegerea și conștientizarea știinţifică a mecanismului de asigurare a securităţii constituţionale în condiţiile unor realităţi politico-juridice dinamice. [6, p. 80]
Ţinând cont de cele expuse, putem susţine existenţa unor premise teoretice suficiente pentru dezvoltarea conceptului de „securitate constituţională”. Cu regret însă în arealul nostru știinţific deficienţele la acest capitol sunt mai pronunţate, întrucât nu avem o teorie dezvoltată a protecţiei Constituţiei și nici a securităţii juridice, care să stea la baza securităţii constituţionale.
În încercarea de a aborda succint această categorie în studiul de faţă (în limitele de care dispunem), ne vom baza pe contribuţia cercetătorilor ruși și ucraineni. Astfel, potrivit lui N. G. Kutiin, [10, p. 13] noţiunea de „securitate constituţională” a fost introdusă în circuitul academic din Rusia în anul 1997, fiind definită de către T. Șubert ca „un sistem de măsuri, desfășurate de autorităţile statului și cele ale administraţiei publice locale, precum și de către asociaţiile obștești, agenţii economici și alte persoane juridice, funcţionari publici și cetăţeni – în limitele drepturilor și posibilităţilor acestora, în scopul consolidării și protecţiei ordinii constituţionale a statului, a acţiunii legislaţiei constituționale fortificării regimului politic, bazat pe autoritatea înaltă a autorităţilor statului, dezvoltarea democraţiei, asigurarea drepturilor și libertăţilor cetăţenilor. [13]
În opinia lui A. A. Ezerov (de origine ucraineană), [6, p. 82] o asemenea definiţie pune accentul mai mult pe latura funcţională a categoriei în cauză, fără a lua în consideraţie esenţa acesteia. Mai târziu însă, T. Șubert și-a reformulat definiţia, precizând că „securitatea constituţională” presupune o stare de protecţie a ordinii constituţionale faţă de ameninţările interne și externe, care cuprinde normele Constituţiei, ce stabilesc principiile sistemului de drept, cele mai importante principii ale statutului și activităţii subiecţilor relaţiilor juridico-constituţionale, ce permit determinarea și dezvoltarea instituţiilor și direcţiilor legislaţiei constituţionale. Securitatea constituţională cuprinde în sine legislaţia ce reglementează sfera securităţii, metodele aplicării legii în sfera securităţii și sistemul organelor care o asigură. [14, p. 17]
Criticând și această definiţie, A. A. Ezerov subliniază că în cazul dat deja este reflectată latura formală a categoriei, fără a fi luată în consideraţie componenţa funcţională a acesteia. Mai mult, definiţia este predominată de elucidarea caracteristicilor normei constituţionale în detrimentul elucidării conţinutului noţiunii definite. [6, p. 82]
Un alt cercetător rus, A. Fomin, definește „securitatea constituţională” ca „un complex de măsuri ale organelor federale ale statului, ale organelor puterii de stat a subiecţilor federaţiei, precum și a autorităţilor locale orientate spre elucidarea, prevenirea și contracararea a tot ceea ce ameninţă bazele ordinii constituţionale a ţării.” [12, p. 71] Și această definiţie, potrivit lui A. A. Ezerov, nu este perfectă, întrucât cuprinde doar „un complex de măsuri,” eludând „starea de protecţie/siguranţă,” ceea ce o face incompletă. În același timp, nici cercul subiecţilor ce asigură securitatea constituţională nu poate fi redus doar la autorităţile statului. [6, p. 82]
Încercări de definire a conceptului pot fi atestate și la savantul V. Mamonov, care trasează distincţia dintre „securitatea naţională” și „securitatea constituţională,” precizând că securitatea constituţională asigură protecţia constituţiei juridice, pe când securitatea naţională – a Constituţiei de fapt a ţării. [11, p. 11] Cu o asemenea afirmaţie este greu de a fi de acord, întrucât o înţelegere atât de îngustă a securităţii constituţionale o reduce la noţiunea de „protecţie juridică a Constituţiei.” [6, p. 82-83]
La rândul său, I. V. Goncearov înţelege prin „securitate constituţională” – „securitatea internă a statului care presupune o stare de protecţie a bazelor ordinii constituţionale faţă de ameninţările predominant interne și care asigură dezvoltarea stabilă, treptată a persoanei, a societăţii și a statului. [4, p. 108] Ceva mai târziu, cu ocazia unui alt demers știinţific, autorul susţine lapidar că „securitatea constituţională este o parte componentă a securităţii naţionale”, prin care se înţelege „starea de protecţie a sistemului constituţional (ordinii constituţionale) faţă de ameninţările de orice natură.” [5, p. 121]
Generalizând asupra problemei, A. A. Ezerov notează că în definirea conceptului de „securitate constituţională,” ca și în cazul „securităţii naţionale,” pot fi evidenţiate două abordări: „de esenţă” prin noţiunea de „stare de protecţie” și „după formă” – ca sistem de garanţii (măsuri) normative, organizaţionale, instituţionale ce asigură dezvoltarea stabilă a constituţionalismului, protecţia regimului constituţional. Combinând aceste două abordări, securitatea constituţională constituţională poate fi definită în linii generale ca starea de protecţie a ordinii constituţionale și sistemul de garanţii (măsuri) normative, organizaţionale și instituţionale ce asigură protecţia acesteia.

Luând în consideraţie definiţiile enunţate, securitatea constituţională poate fi interpretată pe larg ca stare a relaţiilor juridice constituţionale desfășurate în procesul unei activităţi planificate, al cărui rezultat constă în atingerea unei stări optimale de funcţionare și dezvoltare a societăţii civile, a statului de drept și a structurilor acestuia și care se caracterizează prin capacitatea de rezistenţă faţă de ameninţările ce prezintă pericol pentru orânduirea constituţională. [6, p. 83; 7, p. 50]
Paralel cu definirea conceptului, cercetătorii au fost preocupaţi și de identificarea sistemului de obiecte ale securităţii constituţionale, majoritatea atribuind la această categorie principalele valori reglementate și protejate de Constituţie, precum: forma de guvernământ – republica; caracterul unitar (sau federativ) al statului; integritatea teritorială și inalienabilitatea teritoriului; suveranitatea statului; supremaţia Constituţiei; asigurarea și protecţia drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului și cetăţeanului; protecţia dreptului de proprietate; pluralismul politic și ideologic etc. [5, p. 122; 7, p. 51]
Acest sistem de valori formează conţinutul ordinii constituţionale și, astfel, reprezintă obiectul securităţii constituţionale. Existenţa stabilă a acestor valori, dezvoltarea și utilizarea liberă a lor determină starea de protecţie a ordiniiconstituţionale ca o lipsă de ameninţări la adresa lor, precizează A. A. Ezerov. [7, p. 51]

Odată identificate obiectele securităţii constituţionale, s-a pus accentul și pe problema factorilor negativi ce pot acţiona asupra valorilor constituţionale fundamentale (consideraţi că formează conţinutul securităţii date), printre care: coliziunile, lacunele și alte defecte ale legislaţiei; conflictul dintre dreptul natural și cel pozitiv; nihilismul juridic al subiecţilor raporturilor juridico-constituţionale, nivelul scăzut al culturii juridice al acestora; abuzul de drept. [7, p. 52] Acești factori de risc se pot manifesta prin diferite acţiuni periculoase pentru ordinea constituţională, precum: atentarea la integritatea teritorială a statului, încălcarea supremaţiei Constituţiei, uzurparea puterii de stat, nerecunoașterea și nerespectarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului și cetăţeanului etc. [7, p. 52; 15, p. 91-102; 16, p. 261] 

O cercetare destul de voluminoasă și profundă a securităţii constituţionale atestăm la cercetătorii ruși N. S. Ignatova și O. I. Zverev, în viziunea cărora sistemul securităţii constituţionale este constituit din următorii factori principali: [8, p. 5]
– în primul rând, legislaţia constituţională perfectă;
– în al doilea rând, existenţa unui sistem de instituţii de stat și obștești care asigură aplicarea corectă și respectarea legislaţiei constituţionale;
– în al treilea rând, asigurarea stabilităţii constituţionale, elucidarea oportună, prevenirea și anihilarea pericolelor ce ameninţă securitatea constituţională fie prin lichidarea instituţiilor neconstituţionale, fie prin abrogarea dispoziţiilor constituţionale necorespunzătoare și adoptarea altor noi.

Pronunţându-se tot mai insistent asupra necesităţii elaborării unei concepţii a securităţii constituţionale, cercetătorii subliniază că scopul acesteia ar consta în: [8, p. 5-6]

– analiza și determinarea acelei stări a statului și a societăţii în care se poate considera că instituţiile constituţionale funcţionează normal, activitatea lor este soldată cu rezultatele scontate în corespundere cu menirea;
– identificarea factorilor indezirabili pentru dezvoltarea politico constituţională a statului, care pot sau au condiţionat deja neutralizarea acţiunii normelor Constituţiei, erodarea instituţiilor de stat și obștești, prevăzute de aceasta;- satisfacerea necesităţii de noi relaţii, acte și norme juridico-constituţionale, precum și a necesităţii de abrogare, modificare sau completare a normelor în vigoare; căutarea mijloacelor necesare asigurării unei atmosfere juridicoconstituţionale „liniștite”, adică încrederea cetăţenilor și a opiniei publice în aceea că statul asigură corespunderea
regimului politic cu principiile constituţionale și acţiunea eficientă a legislaţiei constituţionale.

Referitor la sarcinile concepţiei securităţii constituţionale, cercetătorii identifică următoarele: [8, p. 7]
– asigurarea stabilităţii ordinii constituţionale în cadrul statului și a societăţii;
– consolidarea puterii de stat, a mecanismelor de interacţiune dintre ramurile puterii și nivelurile acesteia;
– asigurarea consolidării statului de drept;
– crearea condiţiilor pentru optimizarea procesului de edificare a unei noi statalităţi, inclusiv pentru dezvoltarea relaţiilor interstatale;
– prevenirea ameninţărilor la adresa pluralismului politic și a diversităţii ideologice, excluderea confruntărilor sociale, politice, etnice și de altă natură (uneori ireconciliabile) și a ostilităţii din societate, menţinând condiţiile unei concurenţe sănătoase a intereselor și a metodelor constituţional admise de exprimare a acestora;
– asigurarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului și cetăţeanului etc.

Apreciind în mod deosebit contribuţia cercetătorilor enunţaţi la dezvoltarea teoriei securităţii constituţionale, trebuie să recunoaștem că chiar dacă conceptul în cauză nu este întâlnit în Republica Moldova, totuși o anumită preocupare în materie de „securitate constituţională” nu poate fi contestată, cel puţin, din considerentul că atât Concepţia securităţii naţionale, [1] cât și Strategia securităţii naţionale a Republicii Moldova [2] recunosc ca interese vitale ale ţării noastre.

Asigurarea și apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, a frontierelor inalienabile ale statului, a siguranţei cetăţenilor, respectarea și protejarea drepturilor și libertăţilor omului, consolidarea democraţiei și a statului de drept,” toate acestea fiind veritabile valori constituţionale. Prin urmare, presupunem că la moment există destule premise teoretice, normative și practice pentru recunoașterea securităţii constituţionale drept un segment distinct al securităţii naţionale și dezvoltarea unei ample teorii în domeniu.