Research

24 Octombrie 2018

Introducere. Respectarea drepturilor omului începe de la recunoașterea și proclamarea lor. Acestor scopuri servesc așa acte ca Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Constituția Republicii Moldova. Prevederile acestora constituie fundamentul apărării drepturilor omului. Dar pe acest fundament urmează de zidit edificiul măreț al legislației, actelor legislative și normative care vor reglementa raporturi juridice, vor declara și garanta norme, drepturi și obligații. Asemenea norme juridice sunt miriade și diverse, precum sunt miriade și diverse relațiile între oameni. În același plan, relațiile dintre oameni mereu se modifică, se transformă, apar noțiuni noi bazate pe realități nevăzute anterior. Acestor mișcări trebuie să corespundă și legislația – baza normativă trebuie să fie în permanentă mișcare, fiind un organism viu care evoluiează neâncetat. Doar așa tindem spre idealul asigurării drepturilor fiecărui om.

În rândul actelor fundamentale care proclamă principiile de bază a securității juridice am numit Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta în articolul 5 menționează că, orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor strict determinate şi potrivit căilor legale. În articolul 6 este stabilit că, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. [1, p. 7] Astfel, dreptul la siguranță și dreptul la un proces echitabil, bazat pe lege constituie baza principiului securității juridice.

În articolul 7 din Convenția numită, cu privire la interzicerea oricăror pedeapse fără lege, este stipulat că, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. Articolul 18 din Convenție, privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor stabilește că, restricţiile care, în termenii prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute [1, p. 14]. Acestea la fel, sunt norme importante în asigurarea principiului legalității – legalitatea și neretroactivitatea.

Din normele citate putem vedea baza garantării exigențelor securității juridice. Iar, rolul primordial în această activitate revine statutului. În lucrarea sa, Constituționalismul și statul de drept în Republica Moldova. Realități și perspective, academicianulIon Guceac menționează că, protecția drepturilor este una dintre activitățile de guvernare, care oferă persoanei o securitate juridică reală. O trăsătură specifică a acestei activități este existența mecanismelor legale puse atât la dispoziția statului, folosite de acesta pentru impactul pozitiv și reglementarea relațiilor sociale, precum și la dispoziția omului, garantând-i executarea reală a îndatoririi statului de a proteja drepturile omului in conformitate cu normele constituționale. Totodată, academicianul menționează că, în știința juridică „protecția drepturilor omului și cetățeanului” este interpretată în sens îngust și în sens  larg. În sens îngust, protecția este înțeleasă ca tip de procedură, iar in sens larg, ca îndatorire constituțională a statului, activitățile sistematice ale organismelor de protecție a drepturilor omului etc. În aceiași lucrare este adusă afirmația cu care suntem de acord întru totul, precum că, problema protecției constituționale a omului, vieții și securității acestuia, inclusiv a proprietății sale, de diferite atentate criminale, a avut întotdeauna un caracter constant și fundamental. În lipsa unor soluții ale acestei probleme, nu poate fi vorba de o societate durabilă, precum nu poate fi vorba nici despre un stat obișnuit, nemaivorbind despre unul de drept [2, pp. 78-85].

Din motivele menționate, este imperativă implementarea în normele constituționale a normelor de protecție a drepturilor omului inițiate în acte internaționale fundamentale. În sensul expus, un alt act fundamental cu norme referitoare la principiul securității juridice, destinate printre altele să asigure statul de drept, este Constituția Republicii Moldova. În articolul 1 este consfințit că, Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Forma de guvernămînt a statului este republica. Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate. Deja în articolul 4 din Constituție este făcută legătura între statul de drept și respectarea drepturilor omului: dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale [3, p. 4].

Ulterior, textul Constituției Republicii Moldova conține mai multe norme referitoare la exigențele principiului securității juridice. Astfel, în articolul 20, privind accesul liber la justiţie, se menționează că, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. O normă importantă cu privire la legalitate se conține în articolul 22, neretroactivitatea legii: nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos. [3, p. 6] Mai jos vom vedea cum norma constituțională cu privire la neretroactivitate, este implementată în normele altor acte legislative.

Articolul 23 din Constituție se referă la dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. Este stipulat că, fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște  drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative. Articolul 25 privind libertatea individuală şi siguranţa persoanei, stabilește că, libertatea individuală şi siguranța persoanei sânt inviolabile [3, p. 9].

Rolul acestor prevederi constituționale nu este declarativ. Importanța normelor constituționale se reflectă la nivelul practic, în activitatea legislativă de zi cu zi. În lucrarea privitoare la unele proceduri de creație legislativă, Preeminența dreptului și securitatea juridică în procesul amendării codului cu privire la știință și inovare și a codului educației, doctorul habilitat în drept, profesorul cercetător Victor Balmuș reamintește că, dacă „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate” [citat din Constituția Republicii Moldova, art. 1 alin. (3), art. 34 alin. (1)-(2)], iar „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit”, aceasta presupune că „Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal” [ibidem, art. 34 alin. (1)-(2)]. Scopul lucrării profesorului Balmuș este de a demonstra că, evoluția procesului de amendare a Codului cu privire la știință și inovare și a Codului educației a condiționat revenirea la problema respectării principiilor preeminenței dreptului și asigurării securității juridice in Republica Moldova. Autorul vine cu argumente care confirmă că principiile în cauză nu sunt respectate în continuare atât în procesul elaborării actelor legislative în cadrul Guvernului, Cancelariei de Stat, ministerelor și a altor autorități administrative centrale, cat și în procesul adoptării lor de către Parlament. [4, pp. 23-30] Iată de ce este imperativă garantarea securității juridice în normele de drept comun.

Din documentele citate, deducem clar ideile de promovare a statutului de drept, de respectare a drepturilor omului și implicit de garantare a securității juridice. Între altele, asigurarea securității persoanei prin promovarea statului de drept și drepturilor omului este constant susținută de mai mulți savanți renumiți din Republica Moldova. În acest context vom menționa lucrarea doctorului habilitat în drept, profesor universitar, domnul Gheorghe Costachi: Asigurarea securității persoanei prin educația pentru drepturile omului și dezvoltarea culturii drepturilor omului. În acest studiu de amploare, profesorul Costachi menționează: devine clar că educația pentru drepturile omului implică procese, schimbări și competențe de lungă durată. Și, din acest motiv, atunci când vorbim de educația pentru drepturile omului vorbim de educație pentru viață și pe tot parcursul vieții – a dezvolta competențe la indivizi pentru drepturile omului și deci a promova o cultură a drepturilor omului nu pot fi tratate doar ca materii școlare, este vorba de mult mai mult decât atât. Se poate susține că educația pentru drepturile omului poate să contribuie substanțial la asigurarea securității persoanei. Înțelegerea principiilor și drepturilor omului și cunoașterea mijloacelor de realizare și apărare a acestora dau posibilitate indivizilor de a-și valorifica oportunitățile, de a-și asigura existenta și dezvoltarea fizică și spirituală, de a se implica în procesul de luare a deciziilor ce privesc viața lor, în procesul de soluționare a conflictelor și de menținere a păcii și a ordinii în comunitate, în baza respectării drepturilor omului. În fine, dat fiind faptul că, în mare parte, securitatea persoanei este orientată spre protecția drepturilor omului, prevenirea conflictelor și eliminarea cauzelor insecurității și vulnerabilității, orice strategie de asigurare a  securității persoanei (care acum, cu regret, lipsește în Republica Moldova) trebuie să fie orientată în mod necesar și spre crearea unei culturi politice și juridice bazate pe drepturile omului (cultura drepturilor omului). În prezent, necesitatea și oportunitatea unei astfel de culturi practic este de necontestat, întrucât constituie o premisă și o condiție-cheie pentru democratizarea societății, edificarea statului de drept și integrarea europeană a Republicii Moldova. [5, pp. 15-19]

Pentru implementarea eficientă a principiilor securității juridice, legiuitorul stabilește un șir de norme juridice menite să garanteze respectarea exigențelor constituționale. În special actul normativ care stabilește niște criterii clare spre a fi respectate pentru garantarea securității juridice este Legea cu privire la actele normative. Înarticolul 3 – principiile activității de legiferare, este stabilit că, la elaborarea unui act normativ se respectă următoarele principii: a) constituționalitatea; b) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale; c) legalitatea și echilibrul între reglementările concurente; d) oportunitatea, coerența, consecutivitatea, stabilitatea și predictibilitatea normelor juridice; e) asigurarea transparenței, publicității și accesibilității; f) respectarea ierarhiei actelor normative. [6, p. 12] Cu referire la principiile de accesibilitate a actului normativ, este important de menționat și susținut ideile expuse de academicianul Ion Guceac în lucrarea: Constituționalismul și statul de drept în Republica Moldova. Realități și perspective în care autorul concluzionează că,cât privește individul, acesta percepe și interpretează ideea statului de drept, așa cum îi permite propria conștiință, cunoștințele acumulate, aptitudinile și abilitățile de care dispune. Din păcate, atitudinea societății fată de drept variază de la nihilism juridic pană la idealism, punând în seama dreptului speranțe înșelătoare. Cu toate acestea, este de datoria noastră să recunoaștem că niciunul dintre obiectivele majore, de primă necesitate, cu care se confruntă țara noastră, nu poate fi realizat fără asigurarea drepturilor și libertăților cetățenilor. [2, pp. 78-85]

Din aceste idei decurge obligația legiuitorului de a stabili niște criterii clare pentru garantarea securității juridice în procesul de creare a actelor normative. Legea privind actele normative ne oferă următoarele componente ale principiului securității juridice. Previzibilitatea legii este asigurată prin norma care stabilește că, actul normativ trebuie să corespundă prevederilor Constituției Republicii Moldova, tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, principiilor și normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional, precum și legislației Uniunii Europene. Actul normativ trebuie să se integreze organic în cadrul normativ în vigoare, scop în care: a) proiectul actului normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune; b) proiectul actului normativ întocmit în temeiul unui act normativ de nivel superior nu poate depăși limitele competenței instituite prin actul de nivel superior și nici nu poate contraveni scopului, principiilor și dispozițiilor acestuia. Componentele principiului securității juridice de interpretare unitară a legii sunt desfășurate în articolul 41 care stabilește că elementele constitutive ale actului normativ trebuie să asigure expunerea consecutivă, ordonată și sistematizată a obiectului reglementării, precum și interpretarea și aplicarea corectă a actului normativ. Articolul 71 menționează că, interpretarea actelor normative se efectuează cu scopul clarificării sensului unui act normativ sau al unor dispoziții din acesta. Prin interpretare se oferă soluții juridice de aplicare a normei de drept în sensul exact al acesteia. De menționat că, interpretarea unitară a legii este unul din componentele de bază ale principiului securității juridice. În articolul 72 – actele de interpretare și autoritățile abilitate să interpreteze actele normative este explicat că: actele de interpretare oficială a Constituției Republicii Moldova și a legilor constituționale sânt adoptate de către Curtea Constituțională. Interpretarea oficială a legilor, altele decât cele menționate, se realizează exclusiv de către Parlament prin adoptarea legilor de interpretare. Interpretarea oficială a ordonanțelor Guvernului se realizează de către Guvern prin adoptarea de ordonanțe, în limita termenului de abilitare, sau de către Parlament prin adoptarea legilor de interpretare, în afara acestuia. Actele de interpretare oficială a actelor normative, altele decât cele menționate, sânt adoptate, aprobate sau emise de autoritățile care au adoptat, au aprobat sau au emis actele supuse interpretării. Actul normativ se interpretează printr-un act normativ de aceeași categorie și forță juridică. Actul normativ de interpretare nu are efecte retroactive, cu excepția cazurilor când prin interpretarea normelor de sancționare se creează o situație mai favorabilă. Deci, în acest context legiuitorul, în deplină concordanță cu principiul securității juridice ne oferă niște reguli clare de interpretare a actului normativ, dar și se referă la o altă componentă a principiului – cea de neretroactivitatea al actului normativ. Mai jos vom desfășura ideea de admitere a retroactivității pentru cazurile când situația devine mai favorabilă. În aceiași ordine de idei, articolul 73 – acțiunea în timp a actului normativ, stabilește că, actul normativ se aplică fără limită de timp dacă în textul acestuia nu este prevăzut altfel. Actul normativ sau unele dispoziții ale acestuia pot avea aplicare temporară. În acest caz, în actul normativ se indică termenul de aplicare ori evenimentul la survenirea căruia actul normativ sau unele dispoziții își încetează acțiunea. Actul normativ produce efecte doar cât este în vigoare și, de regulă, nu poate fi retroactiv sau ultra activ. Au efect retroactiv doar actele normative prin care se stabilesc sancțiuni mai blânde. Actele normative pot ultra activa, în mod excepțional, dacă acest lucru este prevăzut expres de noul act normativ. [6, pp. 41-73]

Din analiza prezentată concluzionăm rolul diriguitor al actelor fundamentale: Convenția Europeană al Drepturilor Omului și Constituția Republicii Moldova. De aceiași importanță definitorie este și Legea privind actele normative care stabilește condițiile obligatorii de garantare a principiului securității juridice în sistemul de drept al Republicii Moldova. Mai jos vom încerca să demonstrăm respectarea acestor exigențe în actele legislative de specialitate și aplicative. Actele legislative codificate sunt un pilon de nădejde al normelor juridice sistematizate și implicit al asigurării exigențelor statului de drept, inclusiv al accesibilității actelor normative și interpretării unitare a legii. Diferite sunt legile codificate, precum sunt variate relațiile omenești. Clasificându-le după ramurile dreptului, cele mai cunoscute sunt Codul civil, Codul muncii, Codul familiei, Codul contravențional, Codul penal.

Un număr impunător de raporturi juridice reglementează Codul civil. Unele din normele sale sunt relative exigențelor principiului securității juridice. Așa, articolul 5 cu referire la analogia legii şi analogia dreptului, indică că, în cazul nereglementării prin lege ori prin acord al părţilor şi lipsei de uzanţe, raporturilor juridice li se aplică, dacă aceasta nu contravine esenţei lor, norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare (analogia legii). Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile şi obligaţiile părţilor se determină în funcţie de principiile generale şi de sensul legislaţiei civile (analogia dreptului). Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspundere civilă. Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară (interpretarea unitara a legii). [7, p. 5]

Cu referire la următoare componentă al principiului securității juridice, Codul civil stabilește în articolul 6 – acţiunea în timp a legii civile: legea civilă nu are caracter retroactiv. Legea civilă nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare. Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare. De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede altfel. În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel. Respectiv, în aceste situaţii dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispoziţiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic. [7, p. 6]

Articolele citate din Codul civil demonstrează legăturile dintre normele constituționale fundamentale și normele juridice de drept comun. Aceste legături sunt foarte bine analizate în lucrarea: Interdependența dintre jurisdicția constituțională și justiția de drept comun în domeniul asigurării legalității, elaborată de doctorul în drept, conferențiar universitar, domnul Alexandru Arseni, în conlucrare cu doctorandul Tatiana Dabija. Autorii în concluzia finală a lucrării sale, afirmă cu certitudine faptul că relațiile de drept, actele curților constituționale au supremație fată de actele organelor legislative și executive, deoarece curțile constituționale pot declara actele parlamentului, ale guvernului ca fiind contrare Constituției, prin urmare lipsite de forță juridică. Se subînțelege că aspectele referitoare la competentă, procedură, organizare, precum și alte probleme ale activității curților constituționale sunt specifice fiecărei tari. Totuși, principiile fundamentale ale activității curților constituționale sunt aceleași. Printre acestea se numără și principiul supremației Constituției, asigurarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului. Principiul arătat este caracteristic și pentru activitatea Curții Constituționale a Republicii Moldova ce se conduce după valorile juridice ca: supremația dreptului, prioritatea drepturilor omului și cetățeanului fată de societate și de stat, recunoașterea principiilor și a normelor de drept internațional unanim acceptate. [8, pp. 8-12]

În lucrarea sa, Reflecții asupra securității juridice în statul de drept, doctorul habilitat în drept, profesor universitar, cercetător științific principal în Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe COSTACHI, în colaborare cu doctorul în drept, conferențiar universitar interimar, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată, Irina IACUB, ajung la concluzia că, asigurarea respectării principiului securității juridice pentru existenta statului de drept trebuie să reprezinte o prioritate și implică acordarea unei importanțe cât mai mari calității legii. Ca atare, chiar dacă inflația legislativă și complexitatea legilor pot fi justificate prin factori istorici, sociologici, politici, economici, este necesar totuși un efort susținut de reducere a excesului normativ și de supunere a normelor edictate exigențelor securității juridice. Este vorba de un efort care îl privește în primul rând pe legiuitor, care trebuie să pornească de la diagnosticarea problemelor și identificarea remediilor adecvate. Primul pas constă în fundamentarea riguroasă a activității de legiferare pe principiile tehnicii legislative și în creșterea accesibilității și previzibilității normelor juridice. În același timp, o preocupare distinctă trebuie să rămână activitatea jurisdicțională și interpretarea uniformă a legii în activitatea acesteia, în vederea asigurării rolului puterii judecătorești de garant final al securității juridice a relațiilor sociale în statul de drept [9, pp. 4-9]. Anume aceste momente am subliniat și prin citarea normelor juridice de mai sus.În concluzie, menționăm importanța definitorie a bazei legale: actelor constituționale, actelor legislative, actelor normative în garantarea principiului securității juridice. Analiza aprofundată acestora permite perfecționarea cunoașterii științifice și elaborarea recomandărilor practice pentru implementarea cu succes al dezideratelor protecției drepturilor omului și garantării statului de drept. Anume aceste norme juridice vor sta la baza hotărârilor și deciziilor judecătorești legale menite să apere sau să restabilească drepturile lezate ale persoanei. Recomandăm cercetătorilor și practicienilor analiza sistemică a bazei legale anume sub aspectul respectării principiului securității juridice a persoanei. Acest procedeu va permite compararea normelor legale cu caracter similar în diferite acte legislative pentru a defini mai complet conținutul acestora, aplicarea lor exactă și corectă, dar și o posibilă modificare cu scopul perfecționării din partea legislatorului. Doar abordarea sistemică, în context cu teoria științifică și practica jurisprudențială poate asigura mișcarea progresistă spre binele oamenilor și societății.